Simone Tempestini si Carmen Poenaru au obtinut o victorie spectaculoasa la Raliul Argesului 2026, dupa unul dintre cele mai intense dueluri ale ultimilor ani din Campionatul National de Raliuri. Echipajul aflat la bordul unui Porsche 997 GT3 RS a reusit sa se impuna la finalul celor 133 de kilometri de probe speciale cu un avans incredibil de doar 0,5 secunde, consolidandu-si astfel pozitia de lider in clasamentul general al campionatului.
Raliul a fost marcat de conditii meteo dificile si schimbatoare, alegerea anvelopelor devenind un factor decisiv pe parcursul weekendului. Simone a inceput puternic competitia, castigand toate probele speciale din prima bucla a zilei de sambata si demonstrand un ritm excelent pe asfaltul tehnic din Arges. Lupta pentru victorie a ramas deschisa pana la ultima proba speciala, celebrul Power Stage de pe Transfagarasan.
Cu un deficit de 9,5 secunde inaintea ultimei speciale, Tempestini a avut o evolutie exceptionala pe Barajul Vidraru Power Stage, reusind sa recupereze spectaculos timpul pierdut si sa intoarca rezultatul in favoarea sa. „A fost unul dintre cele mai intense raliuri pe care le-am trait. Am mers la limita pe Transfagarasan si am incercat sa recuperam fiecare secunda”, a declarat Simone la finalul cursei.
Victoria de la Raliul Argesului reprezinta al treilea succes obtinut de Simone Tempestini aici in ultimele patru sezoane si confirma inca o data nivelul ridicat al campionului national en-titre. Dupa acest rezultat, Simone isi continua sezonul din postura de lider al Campionatului National de Raliuri, iar urmatoarea provocare va fi etapa din Suedia, in cadrul Campionatului European de Raliuri.




