Şoseaua de Centură 5-6
Chiajna, Ilfov

+(40) 374 134 700
office@augsburg.ro

Luni - Vineri 9.00 - 18.00
Sambata 9.00 - 13.00, Duminica Inchis

Debutul sezonului 2026 din Campionatul European de Raliuri a avut loc in Spania, la Raliul Sierra Morena, o competitie extrem de solicitanta desfasurata in conditii dificile, pe asfaltul fierbinte din Andaluzia. Pentru Simone Tempestini si copilotul sau, Sergiu Itu, etapa a reprezentat nu doar o provocare sportiva, ci si o oportunitate importanta de adaptare si acumulare de experienta la volanul modelului Skoda Fabia RS Rally2.

Chiar inainte de start, Simone sublinia lipsa kilometrilor de test ca fiind un dezavantaj important: „Din pacate, nu am reusit sa facem kilometri cu masina la inceputul sezonului, dar vom incerca sa folosim fiecare kilometru pentru a reveni in ritm.” In aceste conditii, raliul din Spania a devenit un adevarat test in regim de cursa, fiecare proba fiind esentiala pentru reglaje si intelegerea comportamentului masinii in conditii extreme.

Pe parcursul weekendului, Tempestini a abordat strategic fiecare proba speciala, concentrandu-se pe progres si consistenta. A intampinat dificultati in gasirea unui setup optim si in adaptarea la suprafata de rulare, insa a continuat sa forteze si sa imbunatateasca performanta de la o proba la alta. „Am incercat sa facem tot ce am putut pe fiecare proba… am parcurs toti kilometrii si am invatat multe lucruri pe care le putem imbunatati”, a declarat acesta la finalul cursei.

La final, echipajul a incheiat competitia pe locul 17, un rezultat care nu reflecta pe deplin potentialul sau, dar care vine la pachet cu un castig esential: experienta, date tehnice si o baza solida pentru etapele urmatoare. Urmatoarea provocare pentru Simone Tempestini in ERC va avea loc in Suedia, acolo unde macadamul de mare viteza ofera un context complet diferit si sansa unei reveniri in forta.